Logo
Japonia și Coreea de Sud - Circuit de vară

Japonia & Coreea – Două lumi, o experiență

Programul oferă o experiență echilibrată între patrimoniul ancestral și pulsul contemporan al celor două țări asiatice. Un itinerar de 13 zile în Japonia și Coreea de Sud ce îmbină armonios istoria, cultura și modernitatea a două civilizații fascinante.

Călătoria începe în vibranta metropolă Tokyo, unde ritmul alert al orașului se îmbină cu priveliștea iconică a Muntelui Fuji. Urmează spiritualitatea templelor din Kyoto și atmosfera efervescentă din Osaka, cu o oprire la impresionantul castel Himeji. Continuăm explorarea în Hiroshima și pe insula Miyajima, apoi traversăm spre Coreea de Sud. Descoperim peisajele spectaculoase din Busan și încheiem aventura în dinamicul Seoul, unde tradițiile palatelor și templelor se împletesc cu inovația urbană.

Japonia și Coreea de Sud - Circuit de vară

3.790 €

preț pe persoană, taxe incluse

Programul detaliat

  • multiple_airports Bucuresti
  • flight_takeoff Avion
  • tour Tur cu însoțitor
  • bed Hoteluri
  • date_range 13 zile
  • restaurant 10 Mic dejun
    4 Dejun
    2 Cină

Programul detaliat

Planul pe scurt

BUCUREȘTI DOHA TOKYO MUNTELE FUJI KYOTO NARA OSAKA MIYAJIMA HIROSHIMA FUKUOKA BUSAN SEOUL BUCUREȘTI

ZILE

DESTINAȚII

MAI MULTE

Ne întâlnim la ora 14:00 în Aeroportul Henri Coandă și plecăm spre Doha cu zborul QR 222 (17:10 – 21:45).

Plecăm în continuare spre Tokyo cu zborul QR 806 (02:40 – 19:10).
Ajungem în Aeroportul Narita din Tokyo, „Yokoso” sau „Bine ați venit în Japonia” după care vom fi transferați la hotelul din Tokyo cu autocarul, check-in și timp de odihnă.

Cazare în Tokyo la hotel de 4* (Shinagawa Prince Hotel sau similar).

Transport: privat (autocar).

» Exact ce trebuie să știți: Distanța parcursă pe jos în această zi este de 10 - 12 km.
Începem explorarea Tokyo cu un tur de oraș și intrăm în ritmul locuitorilor și al orașului pentru o zi, într-o experiență de neuitat, în stilul de viață al japonezilor de rând, în contact direct cu ei. Vizităm:
Ginza, cea mai cunoscută zonă de restaurante și shopping, cu toate marile firme prezente, unde un metru pătrat poate să ajungă și la 500.000 dolari!
Koukyo Gaien, adică parcul din fața Palatului Imperial, de unde se vede podul de la intrarea în palat, Nijubashi.
Asakusa, cu Templul Senso-ji, mai cunoscut sub numele de Kannon-sama printre localnici, unul din cele mai vechi și populare temple din Tokyo, cu Nakamise, o zonă comercială din preajma templului, plină de magazine tradiționale cu prăjituri, evantaie, chimonouri, ce redau atmosfera unui Tokyo de odinioară.
Shibuya, centru al tineretului, cu uriașele ecrane din intersecție, unde pietonii traversează simultan din toate părțile. Intersecția este atât de populară, încât a fost locația pentru numeroase filme și anime-uri populare.

Cazare în Tokyo la hotel de 4* (Shinagawa Prince Hotel sau similar).

Mese: mic dejun la hotel, dejun la un restaurant local.

Transport: public.

Continuăm să descoperim orașul Tokyo, mergând prin cartierele:
Harajuku, cartier vibrant și eclectic renumit pentru scena sa de modă unică și avangardistă, precum și pentru subcultura distinctă care sărbătorește individualitatea și exprimarea de sine.
Shinjuku, cu peisajul său dominat de clădiri înalte și străzi aglomerate este, în același timp, locul unde se îmbină cultura modernă și tradițională japoneză. Diversele sale cartiere oferă o varietate de experiențe pentru turiști și localnici deopotrivă. „Pisica 3D” (Piața din Est a Shinjuku) este o zonă emblematică din Shinjuku. Noaptea, zona devine un spectacol luminescent uimitor, cu reclamele gigantice care transformă această parte într-o adevărată „pădure de neon”.

Cazare în Tokyo la hotel de 4* (Shinagawa Prince Hotel sau similar).

Mese: mic dejun la hotel.

Transport: public.

» Exact ce trebuie să știți: Bagajele mari vor fi trimise de la Tokyo la Kyoto prin curier rapid (maximum un bagaj de persoană). Ne vom pregăti câte un bagaj de mână pe care îl vom lua cu noi.
Plecăm cu autocarul la Hakone, parte din Parcul Național Fuji-Hakone-Izu. Localitatea este cunoscută pentru nenumăratele izvoare de ape termale și totodată cel mai bun loc din Japonia pentru o panoramă superbă a Muntelui Fuji UNESCO WH, vulcanul perfect și muntele sacru al Japoniei. Zona este faimoasă pentru peisajele sale deosebite și activitățile în aer liber.
Mergem într-o plimbare cu vaporașul pe Lacul Ashi, format în craterul vulcanului Hakone, după care (dacă vulcanul este liniștit), luăm telecabina să vizităm Valea Owakudani, veche de 300 de ani. Are origine vulcanică și este încă activă: vom vedea aburi sulfuroși ieșind din pământ! Vom degusta o specialitate locală inedită: ouăle fierte în aceste ape termale, negre și cu un ușor gust sulfuros, despre care se spune că pot prelungi viața cu până la 7 ani.
Dejun la un restaurant local. Ne urcăm apoi în trenul Shinakansen și mergem până la Kyoto.

Cazare în Kyoto la hotel de 3* (Prezio Karasuma sau similar).

Mese: mic dejun la hotel, dejun la un restaurant local.

Transport: privat (autocar), public (tren de mare viteză Shinkansen).

Continuăm să explorăm Japonia cu partea ei tradițională, istorică la Kyoto, orașul care are 17 obiective înscrise în Patrimoniul UNESCO. Vizităm:
Palatul Nijo-joUNESCO WH, fostă reședință a shogunului Tokugawa Ieyasu și a urmașilor săi.
Templul Pavilionului de Aur Kinkaku-ji UNESCO WH, actualmente templu ZEN.
Kiyomizu-dera UNESCO WH, templul apei pure cu zona comercială aferentă.
Seara mergem în cartierul Gion, unde cu puțin noroc pot fi văzute Maiko, ucenicele gheișelor.

Cazare în Kyoto la hotel de 3* (Prezio Karasuma sau similar).

Mese: mic dejun la hotel.

Transport: privat (autocar).

» Exact ce trebuie să știți: Bagajele mari vor fi trimise de la Kyoto la Fukuoka prin curier rapid. Ne vom pregăti câte un bagaj de mână pe care îl vom lua cu noi, doar cu lucrurile necesare.
Plecăm cu trenul către Nara, iar pe drum vom vizita:
Sanctuarul Shintoist Fushimi Inari Taisha din Kyoto, vestit pentru cele peste 10.000 de porți Torii portocalii, o explozie senzațională de culoare. Ajunși la Nara, vom vizita:
Templul Todaiji UNESCO WH, cea mai mare clădire de lemn din lume ce adăpostește cel mai mare Buddha de bronz din Japonia, Daibutsu.
Parcul Nara, cu peste 1.200 de căprioare, mult mai blânde decât ale noastre, considerate mesagere ale zeilor Shinto.
Mergem apoi mai departe cu trenul la Osaka.
Vom vizita zona Dotonbori și Shinsaibashi, printre cele mai vibrante artere comerciale din Japonia, faimoase pentru numeroasele magazine și restaurante, cafenele, după care ne întoarcem în Kyoto.
Ne vom întoarce cu trenul la Kyoto.

Cazare în Kyoto la hotel de 3* (Prezio Karasuma sau similar).

Mese: mic dejun la hotel.

Transport: public (tren).

Începem ziua devreme, pentru a explora Hiroshima, un oraș devenit simbol al păcii – luăm trenul Shinkansen cu care urmează să parcurgem 305 km în aprox. 1h 40m!
Odată ajunși la Hiroshima, luăm un tren local și apoi ferry-ul spre Insula Miyajima UNESCO WH, unul dintre cele mai frumoase 3 locuri din Japonia. Vom descoperi aici Sanctuarul shintoist Itsukushima cu faimoasa poartă Torii, care în timpul fluxului dă senzația că plutește pe apă.
Ne întoarcem cu ferry-ul la Hiroshima. În ciuda momentului tragic din 1945, Hiroshima este astăzi un oraș vibrant, care emană speranță și transmite un mesaj pașnic tuturor vizitatorilor săi. Vom admira orașul folosind transportul în comun și vom vizita Muzeul și Parcul Memorial al Păcii UNESCO WH, cu „domul bombei atomice, A-Bomb Dome”, locul în care a căzut bomba atomică, actualmente loc de reculegere.
Luăm tramvaiul până la gara Hiroshima și plecăm cu trenul la Fukuoka, ultima destinație din Japonia.

Cazare în Fukuoka la un hotel de 3* (Apa Hotel Hakata Gion Ekimae sau similar).

Mese: mic dejun la hotel.

Transport: public.

Vom fi transferați în port, pentru a pleca cu ferry-ul către Busan, Coreea de Sud. Sosim în jurul orei prânzului la terminal și ne îmbarcăm pe ferry-ul către Busan. Busan al doilea oraș ca mărime din Coreea de Sud, renumit pentru portul său, plajele frumoase, precum Haeundae și Gwangalli. Ne întâlnim cu ghidul local și ne cazăm la hotel.

Cazare în Busan la hotel 4* (Ramada Encore Haeundae sau similar).

Mese: mic dejun, cină la un restaurant local.

Transport: privat (autocar), public (tren, ferry).

Dimineața mergem într-un tur de oraș și vizităm:
Templul Haedong Yonggung, unul dintre cele mai frumoase temple din Coreea de Sud, ce este așezat pe coasta mării.
Piața de Pește Jagalchi, unde vom simți pulsul vieții matinale a unuia din cele mai mari porturi din Coreea de Sud. Aici vom avea oportunitatea să admirăm varietatea impresionantă de pești proaspeți și să ne bucurăm apoi de un dejun inedit cu pește.
Gamcheon Village este următoarea noastră oprire, cunoscut pentru casele sale colorate și înguste dispuse pe dealurile abrupte. Acest loc boem este plin de galerii de artă, ateliere de meșteșuguri tradiționale și magazine, oferindu-ne o atmosferă unică și captivantă.
Podul de sticlă, o pasarelă suspendată, construită pe stâncile abrupte de la malul mării. Această pasarelă construită din sticlă transparentă oferă o priveliște panoramică uimitoare asupra Oceanului Pacific, oferind o experiență de neuitat.
Plecăm la gară de unde vom lua trenul super rapid către Seoul.

Cazare în Seoul la un hotel de 4* (Kukdo sau similar).

Mese: mic dejun la hotel, dejun la un restaurant local.

Transport: privat (autocar), public.

Timp liber în Seoul pentru explorarea orașului pe cont propriu.
Opțional vă propunem o excursie în Zona Demilitarizată (DMZ) dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud, stabilită în 1953, la încheierea războiului din Coreea. Se vizitează observatorul Dora, de unde se pot vedea Coreea de Nord și zona demilitarizată, se va coborî în tunelul prin care s-a intenționat invazia Coreei de Sud de către nord coreeni...este o experiență tulburătoare, prin care poate fi înțeleasă mai bine istoria celor două state coreene. Dejun la un restaurant local.– opțiunea se face la înscriere.
» Notă: Excursia opțională se organizează pentru grup de minimum 15 persoane; include transport, dejun, însoțitor român și ghid local.
Ne întoarcem în Seoul, unde vă recomandăm un spectacol Nanta. Nanta constă în numere de acrobație, magie, pantomimă și participarea activă a publicului, toate pe fundalul muzicii tradiționale coreene Samul Dori – opțiunea se face la înscriere. Pentru detalii click aici.
» Notă: Excursia opțională se organizează pentru un grup de minimum 4 persoane.

Cazare în Seoul la un hotel de 4* (Kukdo sau similar).

Mese: mic dejun la hotel.

Transport: –

Explorăm astăzi Seoul, oraș cu 10 milioane locuitori. Vizităm:
Cheong Wa Dae, palatul prezidențial, doar în exterior.
Palatul Gyeongbokgung, cel mai mare dintre cele cinci palate construite din ordinul lui Yi Song-gye, împărat al dinastiei Joseon în sec. 14 și reconstruit în sec. 19. Aici descoperim arhitectura impresionantă a epocii Joseon și ne vom costuma în hanbok.
Muzeul Național Etnografic, unde vom cunoaște aspecte din tradițiile oamenilor simpli, dar și a nobililor, cu precădere în perioada dinastiei Joseon (1392-1910).
Templul Jogyesa, centrul budismului din Coreea, un loc de reculegere situat în centrul orașului.
Strada Insadong, plină de farmec, cu magazine de artizanat și restaurante.
La ora 21:00 avem transfer către aeroportul Icheon, iar la ora 01:20 ne îmbarcăm la cursa QR 859 spre Doha.

Mese: mic dejun la hotel, dejun, cină la un restaurant local.

Transport: privat (autocar).

Sosim la Doha la ora 05:30 și plecăm mai departe la ora 09:20 spre București cu QR 221.
La ora 14:15 aterizăm pe Aeroportul Henri Coandă din București.

SERVICII INCLUSE

  • Ghid local în Coreea de Sud și însoțitor român, vorbitor de limbă japoneză și engleză, bun cunoscător al culturii și tradițiilor locale;

  • Transport cu avionul București – Tokyo / Seoul  – București;

  • Taxele de aeroport; 

  • 10 nopți cazare la hoteluri de 3 și 4 stele, cu mic dejunuri incluse;

  • 4 dejunuri (zilele 3, 5, 10, 12) și 2 cine (zilele 9, 12), conform programului;

  • Intrările la toate obiectivele turistice, conform programului;

  • Bilete de tren pentru trenurile super expres Shinkansen;

  • Autocar pentru transferuri aeroport - hotel în Tokyo/ din Seoul și în alte zile conform programului;

  • Croazieră pe Lacul Ashi în Hakone;

  • Telecabină pe Valea Owakudani în Hakone;

  • Ferry-uri până și din Insula Miyajima și Fukuoka – Busan;

  • Transportul bagajelor de la Tokyo la Kyoto , Kyoto la Fukuoka (maximum un bagaj de persoană; pentru mai mult de un bagaj se percepe o taxă de aproximativ 20 €/persoană pentru fiecare bagaj suplimentar).

SERVICII NEINCLUSE

  • Alte mese decât cele menționate în program;

  • Transportul cu alte mijloace decât cele menționate mai sus ca fiind incluse (Exemple: metroul în Osaka și Tokyo, trenul Yurikamome în Tokyo, tramvaiul/autobuzul în Hiroshima, autobuzul în Nara dacă este cazul, etc.); Cost suplimentar: aproximativ 25-30 €/persoană, suma se va înmâna conducătorului de grup;

  • Băuturile alcoolice și nealcoolice;

  • Cheltuieli de natură personală;

  • Bacșișuri recomandate pentru însoțitor, ghizi locali, șoferi, restaurant, etc. (60€/persoană, suma se va înmâna conducătorului de grup);

  • Taxe de depozitare bagaje în gări;

  • Excursie la DMZ cu dejun inclus: 145 €/persoană;

  • Spectacolul cu cină NANTA: 65 €/persoană;

  • Asigurare medicală și asigurare storno (recomandate).

EXCURSII OPȚIONALE

  • Excursie la DMZ cu dejun inclus - 145€
  • Spectacol cu cină NANTA - 65€