În luna septembrie am mers într-o călătorie în Iran, într-un grup restrâns de români, călătorie care a început în Teheran, cu Ashura, una dintre cele mai mari sărbători ale musulmanilor șiiți și s-a terminat în sudul Iranului, la Shiraz, orașul poeților și-al grădinilor. Iranul a fost o surpriză, o revelație, o anulare a tuturor prejudecăților pe care, involuntar, le-am căpătat despre această țară. Un ținut al prieteniei, al relaxării, al zâmbetelor, o țară a extazelor culinare și poetice, un tezaur al umanității, cu vestigii istorice unice și păstrate remarcabil. Iranul a devenit, repede, pentru toți cei care au fost cu mine, o poveste de iubire. Dacă vreți să experimentați un Iran spectaculos, alegeți unul din tururile noastre de primăvară și toamnă.
Yazd înseamnă Dumnezeu, Yazd e plutire în afara timpului, poate că asta înseamnă de fapt Dumnezeu. În deșert, un oraș de humă și piatră galbenă a fost mai întâi închinat lui
Ahura Mazda și trimisului lui, Zoroastru, iar Allah și Mahomed, venind mai târziu, i-au înlocuit păstrând ritualurile și apucăturile de dinainte. Mai sunt câteva mii de zoroastrieni în Yazd, care au un templu cu foc veșnic și niște turnuri ale tăcerii, bizare cimitire, cocoțate pe munții de lângă oraș, unde cadavrele se lăsau într-un cerc de piatră pentru a fi mâncate de vulturi, iar rămășițele topite în sulf, spălate de apă, împrăștiate de vânt. Zoroastrienii sunt primii copii ai unei religii monoteiste, mari povestitori și supuși unor reguli morale care au supraviețuit mileniilor, adoratori a unei “sfinte” treimi, cu credință în venirea unui Mesia și în sfârșitul lumii cu izbăvire. De la ei au musulmanii rugăciuni de cinci ori pe zi, cu fața spre ceva anume (lumină, foc în cazul lor) și mâinile ridicate spre cer, de la ei au șiiții cultul martiriului și flagelarea rituală. De la ei avem noi toți lideri religioși și ierarhii clericale, deși ei, dintre monoteiști, au reușit să practice rugăciunea liberă, sub cerul lui Dumnezeu, fără intermediari, cel mai mult. În templul lor din Yazd se poate vedea focul sacru, întreținut fără oprire, de sute de ani și se poate înțelege ceva mai mult despre Zoroastru, misteriosul profet care a fondat prima religie monoteistă a lumii, sub regula de bază “intenții bune, gânduri bune, fapte bune”.
Dacă lumina ar avea o capitală, Yazd ar fi aceea. Soarele aici e crud, brutal, de aceea mare parte din oraș e sub arce și cupole, adăpostit. Acoperișurile însă au mici ochiuri de sticlă sau chiar foi de marmură translucide prin care lumina curge continuu, îndulcită. În piațetele bazarurilor sunt chiar spărturi rotunde, neacoperite, prin care mănunchiuri de raze își găsesc drumul spre oameni. Nu e nicio mirare că tocmai în acest loc “Domnul luminii”, Zoroastru, le-a vorbit oamenilor, că rugăciunile se fac spre lumină, că magii Persiei și ai lui Ahura Mazda au mers după o stea luminoasă să-l afle pe Hristos. Aici e atât de multă lumină, c-ar putea hrăni o lume întreagă.
_md.webp)
