Informare privind situația din Orientul Mijlociu - Impact asupra programelor turistice

Logo

Shiraz: un vin și un oraș

Iran este o țară musulmană unde din motive religioase consumul și comercializarea alcoolului sunt interzise. Cu toate acestea, nu putem să nu observă asemănarea izbitoare dintre numele orașului Shiraz care a dăruit lumii doi poeți nemuritori și vinul cu același nume, negru, puternic și corpolent, care ne încântă simțurile și ne ajută să ne păstrăm tinerețea.

Până la Revoluția Islamică din anul 1979 când alcoolul a fost interzis în țară prin lege, localnicii își amintesc cum obișnuiau să producă vin în recipiente mari din lut. Produsul vinului era o adevărată aventură, iar degustarea lui alături de familie, bând din ceșcuțe de lut și recitând poezii ale poetului persan Havez, o adevărată plăcere, își amintesc nostalgicii care au prins acea perioadă.

Revoluția islamică a schimbat radical situația vinului atât în Shiraz cât și în întreaga țară. În urma ei s-au închis vinării, au dispărut plantații, iar o cultură veche de mii de ani a devenit istorie peste noapte dăinuind doar în amintirile părinților și bunicilor iranienilor de azi.

Ca dovadă vie a culturii bogate a vinului în acest colț de lume s-a descoperit un recipient de lut expus astăzi la muzeul Universității Pennsylvania din Statele Unite ala Americii. Acest obiect a fost scos la suprafață de arheologii americani dintr-un sit arheologic din apropierea munților Zagros. El a revăzut lumina zilei în anul 1968 și conform cercetărilor științifice se crede că ar fi fost făcut cândva în epoca Neolitică cu mai mult de 7000 de ani în urmă.

Adevăratul scop al petelor care nu pot fi scoase

Dar cum au bănuit americanii că existența unui astfel de vas pe meleagurile Iranului de azi are legătură cu cultura vinului? Ei bine, se pare că tocmai pe fundul recipientului, o pată mare și neagră a dus la această presupunere. În urma analizelor de laborator pata s-a dovedit a fi de vin și astfel istoricii au dedus că vița de vie se cultiva în Shiraz cu 2500 de ani î.Hr. Ba mai mult, pata buclucașă care s-ar putea să fi dat la vremea ei bătăi de cap unor gospodine, nu numai că a ajutat la indentificarea scopului real al vasului, ci și l-a ajutat să primească titlul de “cel mai vechi ulcior de vin identificat vreodată prin metode chimice”.

Milenii de-a rândul vinul i-a inspirat și i-a încântat pe locuitorii din Shiraz, iar măreția sa a rămas în istorie, imortalizată fiind în poeziile poetului Havez. Versurile sale spun că vinul prevestește viitorul și citind în urmele lăsate de acesta putem afla ce soartă ne așteaptă.

Între știință și legendă

Shiraz de fapt este un nume folosit pentru două soiuri de strugure distincte. Unul este Syrah produs în Australia și Africa de Sud. Iar celălalt, considerat un soi “modern”, dar aproape identic cu cel australian, este Shirazul originar din Sudul Franței. 

Aparent, niciunul din aceste două tipuri de strugure nu are vreo legătură cu vechiul oraș iranian, ba chiar au fost realizate nenumărate teste care să întărească această convingere. Dar când vine vorba de vin, mai importante decât faptele sunt legendele și misterul ce par să i se potrivească mai bine.

O veche legendă cunoscută de viticultorii francezi, spune că soiul Shiraz a fost adus pe tărâmul Ronului cândva în secolul al XIII-lea de către un cavaler numit Gaspard de Sterimberg. Spiritul aventurier al bărbatului l-a purtat pe acesta în îndepărtata Persie unde după ce a supraviețuit cruciadelor, s-a întors acasă cu o viță de vie străină. Și conform legendei, așa s-a răspândit în Franța vinul Shiraz. Iar când presupunerile sunt întărite de povești medievale, cum să mai dai crezare științei?


Olivia Berghianu

Recomandări pentru tine

Blog
Destinații, Japonia, Asia | 05/03/2026
Cum să economisești ca turist în Japonia: trucuri și sfaturi 
Japonia pare scumpă la prima vedere, mai ales dacă te uiți doar la zboruri sau la hotelurile din zonele ultracentrale. În practică, bugetul rămâne ușor de controlat dacă îți planifici etapele, alegi perioade potrivite și folosești soluții locale gândite pentru uz zilnic. Transportul public funcționează impecabil, mâncarea de calitate se găsește la prețuri accesibile, iar multe experiențe autentice nu cer bilet de intrare.
Blog
Uganda – Perla Africii: de ce este o destinație încă nedescoperită?
Uganda rămâne una dintre acele destinații care îi atrag mai ales pe cei dispuși să caute dincolo de traseele evidente. Nu apare constant în topurile vacanțelor africane, însă tocmai această discreție îi păstrează farmecul. Aici găsești safari aerisit, păduri tropicale dense, lacuri uriașe, munți înalți și comunități locale care își văd de viața lor, fără a depinde de turismul de masă.
Blog
Destinații, Japonia, Asia | 02/03/2026
Top 5 itinerarii inedite pentru un circuit în Japonia în 2026
Japonia rămâne una dintre destinațiile care reușesc să surprindă la fiecare vizită. În 2026, accesul mai bun către regiuni rurale, transportul feroviar eficient și interesul tot mai mare pentru experiențe locale îți permit să construiești un circuit echilibrat, dincolo de traseele clasice Tokyo–Kyoto–Osaka.
Blog
Destinații, Africa, Rwanda | 02/03/2026
Top 10 locuri de vizitat în Rwanda
Rwanda este o destinație care se parcurge ușor și se simte intens. Țara are drumuri bune, orașe ordonate și o infrastructură turistică bine pusă la punct, iar distanțele dintre obiective rămân rezonabile. În câteva zile, treci de la savană la pădure tropicală, de la vulcani la lacuri calme, fără ore lungi de transfer. Tocmai această densitate de experiențe îi atrage pe călătorii care vor varietate, dar preferă un ritm echilibrat.
Blog
Bugetul necesar pentru un circuit în Asia: ghid complet de costuri
Te gândești la un circuit în Asia și vrei să știi clar ce buget îți trebuie? Întrebarea este firească. Asia înseamnă temple budiste și zgârie-nori futuristici, plaje tropicale și metropole aglomerate, trenuri de noapte și zboruri low-cost între insule. Diferențele de preț între țări sunt mari, iar fără o planificare atentă riști fie să subestimezi costurile, fie să blochezi prea mulți bani inutil.

Descopera aceste vacante