Piata Taksim - Istanbul, Turcia

Turcia: Țărmul sudic al Mării Negre

  • Bages
  • Tarif de la
    1.395 

    ♢PERIOADA: 15 – 22 septembrie 2024
    ♢NR. ZILE: 8 zile
    ♢MESE: 7 nopți cu demipensiune la hoteluri de 4* & 5*
    ♢TIP VACANȚĂ: Circuit cu însoțitor
    ♢DESPRE:
    Descoperiți nordul Anatoliei! Vă invităm într-un circuit de-a lungul țărmului sudic al Mării Negre pentru a explora împreună Turcia, un ținut al istoriei și artei.

     

    • Recenzii d ecenzii
      0/5
    • Tematica vacanței
      Cu familia, Cultura, Urban
    • Nr. minim de participanți
      20 persoane
    Totul despre Turcia: Țărmul sudic al Mării Negre.

    Descoperiți alături de Exact Travel un ținut al istoriei și artei din nordul Anatoliei:

    • orașe cu un bogat trecut istoric, reflectat de monumentele păstrate de secole și de bogăția muzeelor;
    • fortificații impresionante fondate de greci sau romani și dezvoltate de bizantini și genovezi;
    • încântătoare moschei și medrase, precum și clădiri cu arhitectură tipic otomană;
    • frumuseți naturale deosebite dintre țărmul Mării Negre și lanțurile muntoase din nordul Anatoliei.

    ITINERAR:
    • București – Istanbul – Amasra – Kastamonu – Sinop – Samsun – Trabzon – Lacul Uzüngol – Manastirea Sümela – Trabzon – Istanbul – București

    OBSERVAȚII:
    • Tariful este calculat pe persoană, loc în cameră dublă/ twin, pentru minimum 20 participanți.
    • Pentru un grup de 15 – 19 persoane, tariful se va majora cu 95 €/persoană.
    • Suplimentul de cameră single este de 270 €/persoană.

    CONDIȚII DE REZERVARE:
    • Pentru rezervare fermă, se va plăti o primă tranșă de 30% din contravaloarea programului, iar diferența se va achita cu minimum 30 de zile înainte de data plecării.
    • Pentru plecările în mai puțin de 30 de zile de la rezervare, se va achita integral.

    Pentru informații suplimentare referitoare la actele necesare și condiții generale de călătorie CLICK AICI.

    Tur pachetului incluziuni și excluderi dintr-o privire
    Servicii incluse
    • Transport transcontinental cu avionul București – Istanbul / Trabzon – București, via Istanbul;
    • Taxele de aeroport;
    • 7 nopți cazare cu demipensiune (mic dejun și cină) la hoteluri de 4* și 5* (norme locale);
    • Autocar/microbuz pentru transferuri aeroport – hotel – aeroport și în toate zilele conform programului;
    • Ghizi locali, conform programului;
    • Însoțitor român vorbitor de limba engleză.
    Servicii neincluse
    • Intrări la obiectivele turistice, conform programului: aprox. 70 € (se achită la înscriere);
    • Alte mese decât cele menționate în program;
    • Băuturile alcoolice și nealcoolice;
    • Cheltuieli de natură personală;
    • Bacșișuri pentru ghizi locali și șoferi (40 €/persoană, suma se va înmâna conducătorului de grup);
    • Asigurare storno și asigurare medicală (recomandate).
    1. Ziua 1 (duminică, 15.09.2024) BUCUREȘTI – ISTANBUL
      • La ora 06:35 ne vom întâlni cu însoțitorul de grup în Aeroportul Henri Coandă și vom pleca spre Istanbul cu zborul TK 1044 (09:35 – 11:00).
      • BINE AȚI VENIT ÎN TURCIA!
      • Ne vom întâlni cu ghidul local și vom face un tur în centrul istoric al Istanbulului, unde vom vizita cele mai renumite obiective turistice: cartierul Sultanahmet, Hagia Sofia (Aya Sofya / Sfânta Sofia), capodopera arhitecturii și artei bizantine, vestigiile Hipodromului, impresionanta Cisternă Bazilică, cu cele 12 rânduri de câte 28 de coloane.
      • Cazare în Istanbul la hotel de 4* (Grand Marcello sau similar)
      • Mese: cină la hotel
    2. Ziua 2 (luni, 16.09.2024) ). ISTANBUL – AMASRA
      • Vom părăsi Istanbulul și vom trece în Peninsula Anatolia din Asia Mică, îndreptându-ne spre țărmul Mării Negre, presărat cu localități pitorești, care poartă amprenta istoriei zbuciumate și a civilizațiilor care s-au succedat în această zonă.
      • În apropiere de Amasra ne vom opri la Monumentul Kuşkayası, ridicat de Gaius Julius Aquila, procuratoul provinciei romane Bithynia și Pontus, în onoarea Împăratului Tiberius Claudius Germanicus (41–54 d.Hr.).
      • La sosirea în Amasra vom vizita Fortăreața construită de romani, refăcută de bizantini și extinsă de către genovezi, care au controlat fortăreața din 1263 până în 1461, când au fost învinși de armata Sultanului Mohamed al II-lea Cuceritorul.
      • Cazare în Amasra la hotel de 4* (Diamond Liman sau similar)
      • Mese: mic dejun și cină la hotel
    3. Ziua 3 (marți, 17.09.2024) AMASRA – KASTAMONU
      • Dimineața vom vizita Muzeul Amasra, cu o secție ce prezintă vestigii arheologice din perioadele elenistică, romană, bizantină și genoveză, respectiv o secție etnografică cu obiecte din perioada otomană târzie.
      • Ne vom îndrepta spre pitorescul Canion Çatak de pe cursul Râului Devrekani, pe care îl vom admira de pe spectaculoasa terasă de sticlă suspendată la 450 m înălțime, inaugurată în anul 2017. Pentru a ajunge la această terasă vom face o drumeție de aproximativ 1 km.
      • În continuare ne vom deplasa către orașul Kastamonu. Acesta este dominat de Fortăreața Kastra Komnenon, construită în sec. 10 de generalul bizantin Manuel Erotikos Komnenos, de la care a derivat și numele actual al localității, care în perioada romană se numea Timonion.
      • Vom vizita Muzeul de Etnografie, amenajat în fosta reședință a lui Liva Pasha, construită în 1887 și Muzeul de Arheologie, care funcționează în clădirea proiectată în 1917 de către arhitectul Kemaleddin Bey, fondatorul Mișcării de Arhitectură Națională.
      • Cazare în Kastamonu la hotel de 4* (Dedeman sau similar)
      • Mese: mic dejun și cină la hotel
    4. Ziua 4 (miercuri, 18.09.2024) KASTAMONU – SINOP
      • Prima vizită din această zi o vom face la Fortăreața Boyabat, construită în antichitate pe un masiv stâncos ce domină valea Râului Gökırmak, paralelă cu coasta Mării Negre, parte a unui vechi drum comercial. În stânca pe care este construită fortăreața au fost descoperite scări și tuneluri, folosite cel mai probabil pentru alimentarea cu apă sau pentru a evada în caz de asediu.
      • De la Boyabat vom pleca spre Sinop, cel mai nordic oraș din Turcia și locul de naștere al renumitului filozof grec Diogene. La fel ca multe alte localități de pe coasta Mării Negre, Sinop a fost fondat de greci, cel mai probabil în sec. 7 î.Hr.
      • Vom vizita cele mai importante obiective din Sinop: Muzeul de Etnografie din Conacul Arslan Torun, construit la sfârșitul sec. 18, Muzeul de Arheologie, cu o bogată colecție de obiecte descoperite în Sinop și împrejurimi, Medrasa Pervane, școală islamică datând din sec. 13, închisă după proclamarea Republicii.
      • Cazare în Sinop la hotel de 4* (The Green Park sau similar)
      • Mese: mic dejun și cină la hotel
    5. Ziua 5 (joi, 19.09.2024) SINOP – SAMSUN
      • Plecare spre Samsun, unul dintre cele mai importante porturi de la Marea Neagră, locul în care Mustafa Kemal Ataturk a declanșat în 1919 Războiul de Independență al Turciei, care a condus la proclamarea Republicii Turcia în 1923.
      • Vom vizita Muzeul Veteranilor (Gazi Museum), dedicat lui Mustafa Kemal Ataturk, amenajat în fostul hotel Mintika Palas, în care Ataturk a locuit în peroada 19-25 mai 1919.
      • În continuare vom vizita Vasul Muzeu Bandirma (Bandirma Vapuru Muzesi), copia fidelă a feribotului Bandırma care a jucat un rol semnificativ la începutul Războiului de Independență al Turciei. Feribotul Bandırma l-a adus pe Mustafa Kemal Atatürk și tovarășii săi de arme de la Istanbul la Samsun în 1919, schimbând cursul istoriei unei națiuni. A fost construit în 2001 și transformat în muzeu în 2003, împreună cu un muzeu în aer liber, fiind o destinație excelentă pentru fanii istoriei.
      • Cazare în Samsun la hotel de 5* (Anemon sau similar)
      • Mese: mic dejun și cină la hotel
    6. Ziua 6 (vineri, 20.09.2024) SAMSUN – TRABZON
      • Ne vom continua călătoria de-a lungul coastei sudice a Mării Negre spre Trabzon, oraș fondat de grecii din Milet în anul 756 î.Hr., important centru comercial de-a lungul timpului, dar și capitala Imperiului Trapezuntului între 1204 și 1461.
      • Printre obiectivele turistice importante pe care le vom vizita în Tranzon se numără: Hagia Sophia, important exemplu de arhitectură bizantină din sec.13, care a fost rând pe rând biserică, moschee, muzeu și din nou moschee, Moscheea Gülbahar Hatun, edificată în 1514 de Sultanul Selim I în cinstea mamei sale, Biserica Sf. Ana, considerată cea mai veche din oraș, fiind construită în sec. 6 sau 7, ”Pavilionul lui Atatürk”, vilă construită în 1890, în care Mustafa Kemal Atatürk a locuit în timpul vizitelor din 1924 și 1937.
      • Cazare în Trabzon la hotel de 4* (Anemon sau similar)
      • Mese: mic dejun și cină la hotel
    7. Ziua 7 (sâmbătă, 21.09.2024) TRABZON – Mănăstirea Sümela – Lacul Uzüngol
      • În această zi vom vizita două dintre cele mai frumoase obiective turistice din apropierea orașului Trabzon: Mănăstirea Sümela și Lacul Uzüngol.
      • Renumita Mănăstire Sümela, situată la 1200 m altitudine pe un perete stâncos din Valea Altındere, are la origine o mică biserică din sec. 4, construită de călugării Barnabas și Sophronios. Mănăstirea s‑a dezvoltat începând cu epoca bizantină și a funcționat fără întrerupere până în 1923, importanța sa ca centru spiritual și cultural fiind evidențiată de numeroasele clădiri construite de-a lungul timpului: chilii, bibliotecă, spații de depozitare,20 bucătării etc..
      • Lacul Uzungöl, înconjurat de munți cu pante împădurite ce se reflectă în apele sale cristaline, este considerat unul dintre cele mai frumoase din Turcia. Lacul, situat la peste 1000 m altitudine, în Parcul Natural cu același nume, s-a format în urma unei căderi de stânci care au blocat cursul râului Haldizen.
      • Cazare în Trabzon la hotel de 4* (Anemon sau similar)
      • Mese: mic dejun și cină la hotel
    8. Ziua 8 (duminică, 22.09.2024) TRABZON – ISTANBUL – BUCUREȘTI
      • Transfer la aeroportul din Trabzon și plecare spre Istanbul cu zborul TK 2821 (13:40 – 15:45)
      • Escală la Istanbul și continuare spre București cu zborul TK 1045 (19:00 – 20:20)
      • Mese: mic dejun la hotel
    Hagia Sofia - Turcia - Exact Travel
    Kuşkayası - Turcia - Exact Travel
    Perioada Detalii Tarif/ persoana  
    septembrie 15, 2024 - septembrie 22, 2024
    8 zile
    1.395