Calendar aztec - Mexic

Mexic & Cuba

de la
3.795 

♢PERIOADA: 07 – 23 noiembrie 2023
♢NR. ZILE:
17 zile
♢MESE:
9 mic dejunuri, 4 dejunuri, 8 cine & 4 zile All Inclusive
♢TIP VACANȚĂ: Circuit cu însoțitor
♢DESPRE: Vă invităm într-o vacanță plină de culoare și ritm, ce vă va purta de pe culmile piramidelor mayașe până pe plajele însorite de la Marea Caraibilor.

 

  • Recenzii d ecenzii
    0/5
  • Tematica vacanței
  • Nr. minim de participanți
    20 persoane
Totul despre Mexic & Cuba.

Vă invităm să traversați Atlanticul și să descoperiți alături de Exact Travel Mexicul și Cuba, două țări pline de farmec, separate de cei 217 km ai Canalului Yucatan, dar pe care le leagă moștenirea spaniolă.

Acestea vă așteaptă cu priveliști de neuitat, cu uluitoare vestigii ale civilizațiilor precolumbiene și centre urbane pitorești din perioada colonială, cu istoria lor tumultoasă și minunatele cântece și dansuri pline de viață.

ITINERAR:
• București – Mexico City  – Tula – Teotihuacan – Puebla – Cholula – Mexico City – Tuxtla Gutierrez –Sumidero – San Cristobal De Las Casas – Palenque – Campeche – Edzna – Uxmal – Merida – Izamal – Chichen Itza – Cancun – Havana – Matanzas – Varadero – Havana – București

OBSERVAȚII: 
•  Tariful este calculat pe persoană, loc în cameră dublă/ twin, pentru un grup de minimum 20 persoane. Pentru 19 – 15 persoane, tariful se va majora cu 210 €/persoană.
•  Supliment cameră single: 690 €/persoană.

CONDIȚII DE REZERVARE
•  Pentru rezervare fermă, se va plăti o primă tranșă de 30% din contravaloarea programului, iar diferența se va achita cu minim 30 de zile înainte de data plecării.
•  Pentru plecările în mai puțin de 30 de zile de la rezervare, se va achita integral.

Pentru informații suplimentare referitoare la actele necesare și condiții generale de călătorie  CLICK AICI.

Tur pachetului incluziuni și excluderi dintr-o privire
TARIFUL INCLUDE
  • Zboruri intercontinentale București – Mexico City / Havana – București;
  • Zboruri locale Mexico City – Tuxtla Gutierez și Cancun – Havana;
  • Taxe de aeroport;
  • Transport cu microbuz/autocar conform program;
  • Însoțitor român vorbitor de limba engleză pe toată durata programului;
  • Taxele de intrare la obiectivele turistice conform program;
  • 9 nopți de cazare cu mic dejun în hoteluri de 4*;
  • 2 nopți de cazare cu All Inclusive în Cancun la hotel de 4* (norme locale);
  • 3 nopți de cazare cu All Inclusive în Varadero la hotel de 5* (norme locale);
  • 4 dejunuri și 7 cine conform programului;
  • Ghizi locali;
TARIFUL NU INCLUDE
  • Alte mese și băuturi care nu sunt menționate la tarife incluse;
  • Bacșișuri pentru ghizi locali și șoferi (65 €/persoană, suma se va înmâna conducătorului de grup);
  • Alte cheltuieli personale;
  • Taxă de viză Cuba (se obține local): 30 $/persoană (se achită local);
  • Excursiile opționale:
    • Plimbare cu trajineras la Xochimilco (cost suplimentar: 35 €/persoană) – se achită local;
    • Cină în faimosul Restaurant Los Azulejos. (cost suplimentar: 35 €/persoană) – se achită local;
    • Spectacol Xcaret (cost suplimentar: 135 €/persoană) – se achită local;
    • Santa Clara, Trinidad & Cienfuegos (cost suplimentar: 145 €/persoană) – se achită local;
    • Vale Vinales (cost suplimentar: 125€/persoană) – se achită local;
    • Cabaret Tropicana (cost suplimentar: 130€/persoană) – se achită local.
  1. Ziua 1 (marți, 07.11.2023) BUCUREȘTI – ISTANBUL – MEXICO CITY
    • Ne vom întâlni la ora 19:00 în Aeroportul Henri Coandă și vom pleca spre Istanbul cu zborul TK1046 (21:20 – 23:40).
    • Escală la Istanbul și continuare, după miezul nopții, către Mexico City cu zborul TK 184 (02:25 – 08:15).
  2. Ziua 2 (miercuri, 08.11.2023) MEXICO CITY
    • După formalitățile de sosire vom începe explorarea Mexico City, una dintre cele mai mari metropole din lume, cu o populație de 25 milioane de locuitori, situată la altitudinea de 2400 m.
    • Vom vizita Bazilica Fecioarei Maria de Guadalupe, Sanctuar Național al Mexicului, unde se păstrează țesătura pe care, în sec. al XV‑lea, a apărut în mod miraculos imaginea Fecioarei și continuăm cu Muzeul Național de Antropologie, muzeu unic în lume, ce adăpostește cea mai bogată colecție de artefacte precolumbiene din Mexic.
    • Opțional, vă propunem o oprire la XochimilcoUNESCO, Veneția Mexicului, pentru o plimbare cu tradiționalele bărci ”Trajineras” pe canalele străjuite de vegetație luxuriantă. Cost suplimentar: (35 €/persoană).
    • Vom încheia cu un tur în centrul istoric al orașului – ZócaloUNESCO, unde vom vedea Palatul Național, construit pe ruinele unui palat aztec, impozanta Catedrală Metropolitană, El Sagrario și vestigiile Marelui Templu din anticul Tenochtitlan, capitala Imperiului Aztec.
    • Seara, opțional, vă propunem o cină în faimosul Restaurant Los Azulejos. Cost suplimentar: 35 €/persoană.
    • Cazare în Mexico City la hotel de 4* (Casa Blanca sau similar).
    • Mese: mic dejun la hotel.
  3. Ziua 3 (joi, 09.11.2023) MEXICO CITY – TULA – TEOTIHUACAN – PUEBLA
    • În această zi vom face o călătorie în timp, începând cu situl arheologic Tula (anticul Tollan-Xicocotitlan), important centru regional, fosta capitală a Imperiului Toltec, contemporan cu Chichen Itza, situat în timp între căderea Teotihuacanului și apariția Tenochtitlanului. Principalele sale atracții sunt Palatul Ars și Piramida pe care se înalță ”Atlanții” din Tula – 4 statui din bazalt, de aproape 5 m înălțime, reprezentând războinici tolteci.
    • La TeotihuacanUNESCO (”locul unde au fost creați zeii”), unul dintre cele mai impresionante orașe pre-aztece, cu peste 200.000 de locuitori în epoca sa de glorie, vom admira monumente impresionante: Templul lui Quetzalcoatl (Şarpele cu Pene), piramidele Soarelui și Lunii, Calea Morţilor, flancată de temple și palate, dintre care se remarcă Palatul Tepantitla, decorat cu picturi murale.
    • Dejun la un restaurant local.
    • Seara vom ajunge la PueblaUNESCO (oficial Heroica Puebla de Zaragoza), capitala Statului Puebla și cel de-al patrulea oraș al Mexicului, fondat în 1531.
    • Cazare în Puebla la hotel de 3,5* (Real de Puebla sau similar).
    • Mese: mic dejun la hotel, dejun la restaurant local.
  4. Ziua 4 (vineri, 10.11.2023) PUEBLA – CHOLULA – MEXICO CITY
    • Dimineața vom face un tur în centrul istoric, unde vom vedea Mănăstirea Santo Domingo, renumită pentru Capilla del Rosario, bogat decorată și atât de cunoscută, continuăm cu Zocalo – Piața Centrală, pe laturile căreia se înalță Palatul Guvernului Statului Puebla, Casa de los Muñecos (Casa Păpușilor), încântător exemplu de artă barocă, Teatrul și Catedrala. În apropiere se află cartierul artiștilor și renumita piață de artizanat El Parian, înconjurată de case decorate cu plăci de faianță.
    • Continuăm cu vizita bisericii Santa Maria Tonantzintla, expresie a ”barocului mexican”, pe care Aldous Huxley a descris-o ca unică în lumea creștină. Biserica se remarcă prin ornamentația extraordinar de bogată, cu un colorit viu și numeroase elemente decorative specifice artei indigene.
    • Ne vom deplasa apoi spre Orașul Magic Cholula, al cărui simbol este Marea Piramidă care în perioada colonială era acoperită deja de pământ și vegetație, semănând cu un deal, pe care a fost construită o biserică dedicată Fecioarei.
    • Cazare în Mexico City la hotel de 4* (FIESTA INN Mexico City Airport sau similar).
    • Mese: mic dejun și cină la hotel.
  5. Ziua 5 (sâmbătă, 11.11.2023) MEXICO CITY – TUXTLA GUTIEREZ – SUMIDERO – SAN CRISTOBAL DE LAS CASAS
    • Transfer la aeroport și zbor spre Tuxla Gutierrez, capitala statului Chiapas.
    • Marea atracție a acestei zile este plimbarea cu barca rapidă prin Canionul Sumidero, cu pereți de până la 1000 m înălțime și peisaje spectaculoase, printre care Cascada Bradului de Crăciun.
    • Următoarea vizită o vom face în orășelul cu totul special San Juan Chamula, locuit de indigenii Tzotzil Maya, care vorbesc propria limbă, de origine mayașă. Principala atracție este biserica San Juan, în care se practică un amestec de vechi obiceiuri mayașe  și  tradiții catolice spaniole. Atenție! Vizitatorilor le este interzis să fotografieze sau să filmeze în interiorul bisericii.
    • Continuăm traseul spre Orașul MagicSan Cristobal de las Casas.
    • Cazare în San Cristobal de las Casas la hotel de 4* (Casa Vieja sau similar).
    • Mese: mic dejun și cină la hotel.
  6. Ziua 6 (duminică, 12.11.2023) SAN CRISTOBAL DE LAS CASAS – CASCADELE AGUA AZUL – PALENQUE
    • Cascadele Aqua Azul, situate chiar în inima pădurii tropicale Chiapas, sunt de fapt cataractele râului Xanil – trepte cu înălțimi de până la 6 m între care s-au format bazine a căror apă bogată în carbonat de calciu își schimbă culoarea în funcție de iluminare. Pe alocuri cursul apei se desparte în două șuvoaie, separate de mici insule.

    » Notă: Acest traseu este cunoscut pentru numeroase blocaje. În situații de forță majoră, se va folosi o rută alternativă pentru a ajunge în Palenque.

    • Ne vom continua călătoria spre Palenque, localitate fondată în 1567, în apropierea căreia a fost descoperit în sec. al XVIII-lea renumitul sit arheologic Palenque, un excepțional exemplu de arhitectură mayașă. Datorită numeroaselor inscripții hieroglifice de pe monumentele sale arheologii au reușit să reconstituie o mare parte din istoria sitului.
    • Cazare în Palenque la hotel de 3* (Chan-Kah Resort sau similar).
    • Mese: mic dejun și cină la hotel.
  7. Ziua 7 (luni, 13.11.2023) PALENQUE – CAMPECHE
    • Dimineața vom vizita situl arheologic PalenqueUNESCO, unde vom vedea:
    • Templul Inscripțiilor, cu mormântul vestitului rege K’inich Janaab Pakal sau Pacal cel Mare, care a domnit 68 de ani, începând din anul 615;
    • impresionantul Palat, un ansamblu de edificii construite de-a lungul a patru secole pe o terasă artificială și care aveau rol administrativ, de distracție și ritualic;
    • temple construite deasupra unor piramide, care au primit numele elementelor decorative specifice: Templul Crucii, Templul Jaguarului, Templul Craniului
    • Dejun la un restaurant local.
    • Vom pleca spre coasta Golfului Mexic, până la CampecheUNESCO, capitala statului cu același nume, oraș-port fondat în anul 1540 pe locul vechiului oraș mayaș Can Pech de către Francisco Montejo y Leon, fiul Guvernatorului Yucatanului. Fortificațiile construite de spanioli pentru a-i proteja de atacurile dinspre mare sau dinspre uscat (Puerta de Mar, Puerta de Tierra și bastioanele care poartă nume de sfinți) sunt foarte bine conservate.
    • Cazare în Campeche la hotel de 4* (Ocean View sau similar).
    • Mese: mic dejun la hotel, dejun la restaurant local.
  8. Ziua 8 (marți, 14.11.2023) CAMPECHE – EDZNA – UXMAL – MERIDA
    • Prima vizită din această zi o vom face la situl mayaș Edzna, ale cărui ruine au fost descoperite în 1907. Printre elementele remarcabile de la Edzna se numără templul principal, terenul pentru jocul de pelotă și sistemul hidraulic complex realizat pentru drenarea văii inundabile, irigarea terenurilor agricole și apărare.
    • Următoarea vizită va fi la UxmalUNESCO, sit arheologic foarte bine conservat, unde vom vedea monumente deosebit de interesante, decorate cu motive simbolice și numeroase reprezentări ale zeului ploii Chaac: Palatul Guvernatorului, Piramida Magicianului, Casa Țestoaselor, Casa Porumbeilor.
    • Ajunși în Merida ne vom opri în Plaza Grande, înconjurată de Catedrală, Palatul Guvernului Statului Yucatan, Palatul Municipal și Casa Montejo, construită de fondatorul orașului. Vom parcurge apoi bulevardul Paseo de Montejo, de la Monumentul Montejo, care îi reprezintă pe cei doi Montejo, tată și fiu, până la Monumentul Patriei, admirând frumoase clădiri în stil neoclasic.
    • Cazare în Merida la hotel de 4* (Gamma Merida sau similar).
    • Mese: mic dejun la hotel, cină la restaurant local.
  9. Ziua 9 (miercuri, 15.11.2023) MERIDA – IZAMAL – CHICHEN ITZA – VALLADOLID – CANCUN
    • Vom pleca spre Orașul Magic Izamal, care ilustrează evoluția arhitectonică din Peninsula Yucatan, de la piramidele mayașe la edificii din perioada colonială (unele construite deasupra celor mayașe) și până la construcții moderne.
    • Următoarea vizită o vom face la renumitul sit mayaș Chichen ItzaUNESCO, declarat în 2007 una dintre cele 7 minuni ale lumii moderne. Printre cele mai importante monumente se numără Piramida lui Kukulcan, numită și Castelul, Observatorul, grupul celor O Mie de Coloane, Terenul de Pelotă, Fântâna Sacră (cenote), în care au fost descoperite osemintele celor sacrificați aici.
    • De la Chichen Itza ne vom îndrepta spre Orașul Magic Valladolid, fondat în anul 1543, unde vom vedea fosta mănăstire San Bernardino de Siena, Palatul Municipal și Catedrala San Servacio.
    • Dejun la un restaurant local.
    • Seara vom sosi în renumita stațiune Cancun, situată pe limba de nisip ce separă laguna Nichupte de Marea Caraibilor, la sud-est de orașul Cancun, înfrățit cu Timișoara din anul 2019.
    • Cazare cu All Inclusive în Cancun la hotel de 4* (Krystal sau similar).
    • Mese: mic dejun, dejun la restaurant local, cină la hotel.
  10. Ziua 10 (joi, 16.11.2023) CANCUN
    • Zi liberă la dispoziție pentru odihnă și relaxare pe malul Mării Caraibilor.
    • Seara, opțional puteți participa la un spectacol de excepție în parcul tematic Xcaret. Acest spectacol de două ore, prezentat de o echipă de peste 300 de artiști, ilustrează peste 500 de ani din istoria Mexicului, începând din epoca pre-columbiană, continuând cu perioada cuceririi și stăpânirii Coloniale Spaniole, apoi obținerea Independenței și evenimentele ce au urmat până în zilele noastre. Cost suplimentar: (135 €/persoană).
    • Cazare în Cancun la hotel de 4* (Krystal sau similar).
    • Mese: All Inclusive.
  11. Ziua 11 (vineri, 17.11.2023) CANCUN – HAVANA – MATANZAS – VARADERO
    • Transfer la aeroport și zbor spre Havana, capitala Cubei.
    • După formalitățile de sosire vom pleca spre renumita stațiune
    • Pe traseu ne vom opri în orășelul Matanzas, capitala provinciei cu același nume, unde vom vizita centrul istoric și Muzeul Farmaciei.
    • Cazare cu All Inclusive în Varadero la hotel de 5* (Melia Peninsula sau similar).
  12. Ziua 12 (sâmbătă, 18.11.2023) VARADERO
    • Timp liber pentru odihnă și relaxare.
    • Cazare cu All Inclusive în Varadero la hotel de 5* (Melia Peninsula sau similar).
  13. Ziua 13 (duminică, 19.11.2023) VARADERO / excursie opțională Santa Clara, Trinidad & Cienfuegos
    • Timp liber pentru odihnă și relaxare sau excursie opțională.
    • Plecare dimineață spre orașul Santa Clara unde veți vizita Muzeul Trenului Blindat, Monumentul Memorial și Mausoleul lui Che Guevara, un eroul național al revoluției cubaneze moderne. Drumul continuă apoi spre Trinidad prin Santi Espiritus unde veți face un tur al orașului Trinidad, vizitând Plaza Mayor, biserica, muzeul municipal, Casa del Alfarero, piața de artizanat și veți putea face o degustare de Canchanchara (cocktail tradițional al regiunii). Ultima oprire va fi la Cienfuegos (alias Bijuteria Sudului), pentru un tur panoramic al orașului pe parcursul căruia veți admira frumoasa arhitectură colonială, multe repere culturale și istorice, cum ar fi Promenada Prado, Palacio de Valle și Golful Cienfuego. Întoarcere în Varadero.

    » Notă: Cost suplimentar pentru un grup de minimum 10 persoane: 145 €/persoană.

    • Cazare cu All Inclusive în Varadero la hotel de 5* (Melia Peninsula sau similar).
  14. Ziua 14 (luni, 20.11.2023) VARADERO – HAVANA
    • Vom părăsi Varadero și vom reveni la Havana.
    • Ajunși la Havana vom face un tur al părții mai noi a orașului: elegantul cartier Vedano, cu străzile sale pitorești, vile luxoase, magazine moderne, vestita Avenida de los Presidentes, Hotelul Nacional, unde a fost găzduit și fostul rege al României, Carol al II-lea, zona rezidențială Miramar, clădirea Universității, Piața Revoluției, Capitoliul Național.
    • În partea istorică a orașului – La Habana ViejaUNESCO vom vedea zidurile și forturile construite încă din sec. 16, Plaza de Armas, Palacio de los Capitanes Generales (exterior), hotelul Ambos Mundos, în care a locuit între 1932 și 1939 laureatul premiului Nobel pentru literatură Ernest Hemingway, La Bodeguita del Medio, restaurant care se mândrește cu vizitatorii faimoși ce i-au trecut pragul (Ernest Hemingway, Pablo Neruda, Salvador Allende, etc.), Catedrala, Palacio de los Marqueses de Aguas Claras (exterior).
    • Cazare în Havana la hotel de 5* (Melia Habana sau similar).
    • Mese: mic dejun și cină la hotel, dejun la restaurant local.
  15. Ziua 15 (marți, 21.11.2023) HAVANA / excursie opțională Valle de Vinales
    • Zi liberă la dispoziție pentru vizite individuale sau excursie opțională, cu dejun inclus, la Valle de VinalesUNESCO.
    • În faimoasa Valle de Viñales veți vizita Cueva del Indio (Peștera Indianului) și veți vedea Mural de la Prehistoria, pictura reprezentând evoluția animalelor și oamenilor din această zonă, realizată pe un perete de stâncă după planurile lui Leovigildo González Morillo. De asemenea veți observa viața de zi cu zi a Cubei, tehnicile tradiționale utilizate în agricultură, arhitectura fermelor și satelor, iar de la punctul de belvedere Los Jazmines veți admira peisajele pitorești ale provinciei Pinar del Rio.

    » Notă: Cost suplimentar pentru un grup de minimum 10 persoane: 125 €/persoană.

    • Seara, opțional, puteți participa la renumitul spectacol de Cabaret Tropicana, o reprezentație unică a luminilor, costumelor și dansurilor (băutura este inclusă). Cost suplimentar: 130 €/persoană.
    • Cazare în Havana la hotel de 5* (Melia Habana sau similar).
    • Mese: mic dejun și cină la hotel.
  16. Ziua 16 (miercuri, 22.11.2023) HAVANA – ISTANBUL
    • Transfer matinal la aeroport pentru zborul spre Istanbul TK 183 cu decolare la ora 08:40.
    • Mese: mic dejun.
  17. Ziua 17 (joi, 23.11.2023) ISTANBUL – BUCUREȘTI
    • Vom sosi la Istanbul la ora 08:55.
    • Escală și plecare spre București cu zborul TK 1045 (19:45 – 20:00).
Exact in Mexic
MEXIC PENINSULA YUCATAN SI SEJUR CANCUN
Havana, Cuba

1.  XochimilcoUNESCO , Veneția Mexicului
Oprire la XochimilcoUNESCO, Veneția Mexicului, pentru o plimbare cu tradiționalele bărci ”Trajineras” pe canalele străjuite de vegetație luxuriantă. Cost suplimentar: (35 €/persoană).

2. Restaurant Los Azulejos – Mexic
Seara vă propunem o cină în faimosul Restaurant Los Azulejos. Cost suplimentar: 35 €/persoană.

3. Excursie opțională Santa Clara, Trinidad & Cienfuegos – Mexic
Seara puteți participa la un spectacol de excepție în parcul tematic Xcaret. Acest spectacol de două ore, prezentat de o echipă de peste 300 de artiști, ilustrează peste 500 de ani din istoria Mexicului, începând din epoca pre-columbiană, continuând cu perioada cuceririi și stăpânirii Coloniale Spaniole, apoi obținerea Independenței și evenimentele ce au urmat până în zilele noastre. Cost suplimentar: (135 €/persoană).

4. Excursie opțională Santa Clara, Trinidad & Cienfuegos
Plecare dimineață spre orașul Santa Clara unde veți vizita Muzeul Trenului Blindat, Monumentul Memorial și Mausoleul lui Che Guevara, un eroul național al revoluției cubaneze moderne. Drumul continuă apoi spre Trinidad prin Santi Espiritus unde veți face un tur al orașului Trinidad, vizitând Plaza Mayor, biserica, muzeul municipal, Casa del Alfarero, piața de artizanat și veți putea face o degustare de Canchanchara (cocktail tradițional al regiunii). Ultima oprire va fi la Cienfuegos (alias Bijuteria Sudului), pentru un tur panoramic al orașului pe parcursul căruia veți admira frumoasa arhitectură colonială, multe repere culturale și istorice, cum ar fi Promenada Prado, Palacio de Valle și Golful Cienfuego. Întoarcere în Varadero.
» Notă: Cost suplimentar pentru un grup de minimum 10 persoane: 145 €/persoană.

5. Excursie opțională, cu dejun inclus,la Valle de VinalesUNESCO – Cuba    
În faimoasa Valle de Viñales veți vizita Cueva del Indio (Peștera Indianului) și veți vedea Mural de la Prehistoria, pictura reprezentând evoluția animalelor și oamenilor din această zonă, realizată pe un perete de stâncă după planurile lui Leovigildo González Morillo. De asemenea veți observa viața de zi cu zi a Cubei, tehnicile tradiționale utilizate în agricultură, arhitectura fermelor și satelor, iar de la punctul de belvedere Los Jazmines veți admira peisajele pitorești ale provinciei Pinar del Rio.
» Notă: Cost suplimentar pentru un grup de minimum 10 persoane: 125 €/persoană.

6. Cabaret Tropicana – Cuba
Seara puteți participa la renumitul spectacol de Cabaret Tropicana, o reprezentație unică a luminilor, costumelor și dansurilor (băutura este inclusă). Cost suplimentar: 130 €/persoană.

 

 

Xcaret Park Mexic